Despre infidelitate au scris oameni mai destepti decat mine si subiectul este foarte complex asa incat m-am gandit putin inainte de a scrie si eu despre acest lucru. La tot pasul intalnesti femei inselate, suferinde, ajunse in pragul disperarii, dar si barbati faultati. In ultima vreme, sunt din ce in ce mai multe femei infidele. Azi voi incerca sa fac remarci in ceea ce priveste infidelitatea barbatului. Vreau sa incep direct si va spun ca in acest material chiar daca asa pare la prima vedere nu acuz, nu judec pe nimeni si nici nu tin partea nimanui.
De ce ni se fura sotii?
De ce ne inseala ei?
Dupa parerea mea sunt doua categorii de barbati. Cei care sunt genetic structurati sa insele si cei care nu inseala niciodata.
Exista barbati care traiesc o viata dubla si se descurca de minune.
Sotiile sfasiate de durere cu un sentiment imens de furie indreptata spre amante traiesc dezamagirea iubirii pe care o credeau eterna.
Femeia tanara, frumoasa, sexy, seducatoare, libera si, mai ales, INTERZISA apare pe neasteptate, cand ti-e lumea mai draga. Si brusc iubirea este spulberata de infidelitate.
Nu ma voi opri in acest material asupra conditiei de amanta, insa va spun ca nu e usoara nici viata lor.
Cine e de vina pentru ca ne inseala barbatii? Inseala pentru ca le place sa guste din fructul oprit, din placere, din plictiseala, din curiozitate, pentru a-si demonstra calitatile de virtuosi, din cate si mai cate motive…
Sotul, barbatul care la altar a promis ca va ramane alaturi de sotie la bine si la greu isi uita juramintele, verigheta nu mai inseamna nimic, insa, cu toate astea, alege de multe ori sa ramana in casnicie si sa minta.
Si daca el minte si tradeaza, de ce furia se indreapta aproape mereu catre amanta?
„Daca nu era parasuta aia nenorocita…!” zic adesea sotiile.
Oare vina nu e a lui?
Nu cred ca o femeie libera ar tine mortis sa seduca un barbat daca acesta i-ar spune raspicat de la bun inceput ca el nu isi va lasa familia niciodata. Ce ne ramane de facut?
Sa ne luam puii de mana si sa-l parasim. Fara ranchiuna, fara mila. Nu asta ar trebui sa facem in momentul in care aflam ca sotul ne-a inselat? Ok, atat a avut de oferit. A avut intentii bune, saracul dar nu a fost destul de puternic incat sa-si infraneze pulsiunile. 🙂 Barbatii care tradeaza nu sunt in stare sa isi asume rolul de sot. Putem spune ca in casnicie a aparut rutina, ca odata cu anii s-a instalat obisnuinta si pasiunea a disparut, nu mai exista indragostire si, drept urmare, iubirea nu se mai manifesta, putem gasi motive multe si diverse. Nu ii gasim insa scuze!
Acuzand amanta nu facem decat sa-l absolvim pe el de vina. Vina este a lui pentru ca a tacut, pentru ca nu a stiut sa dea glas resentimentelor lui si nu a stiut sa comunice, pentru ca nu a vorbit de insatisfactia sa emotionala.
Multe femei aleg sa ramana in casnicie alaturi de un sot care le inseala zi de zi, sot care de la relatii pasagere, greseli, a ajuns sa faca pasiuni adevarate pentru femei. Femeile cu copii aleg sa-si accepte soarta.
Ma intreb, daca acele femei considera ca e mai bine ca puii lor sa creasca vazand-o pe mama nefericita si sfasiata de durere.
De ce sa nu va oferiti, doamnelor, sansa de a va intalni adevarata fericire si iubire?
Nu este usor sa iesi dintr-o relatie mai ales cand ai copii, insa consider ca nu trebuie sa faci nimic pentru a-l recastiga. Multe femei cred ca il pot readuce in viata lor, ca il pot recastiga, ca el se va schimba.
Priviti-va, aveti incredere in voi, ati facut tot ce ati putut pentru a-l face fericit, pentru a fi prezenta in viata lui sau poate nu ati facut. Pana la urma intamplare sau destin, asta e: a plecat!
Nu vi l-a furat nici o hoata. A plecat singur. Si atunci de ce sa-l implori: alege-ma pe mine? Va asigur ca exista „viata” dupa… el!
Psih. Consuela Opait
Welcome's Blog 
Bine structurat si sintetizat articolul, Consuela, pe o tema care ramane atemporala.
La fondul problemei eu as ridica ceva dubii in privinta „raspunderii” pentru consecintele infidelitatii, cat si asupra facilizarii actului de adulter.
Presiunea sociala joaca un rol important in determinarea magnitudinii fenomenului. In Somalia, e.g., pana si in zilele noastre, femeia care s-a culcat barbatul insurat al altei femei este omorata cu pietre, iar barbatul este condamnat la o biciuire sora cu moartea. Alte culturi sunt mult mai tolerante cu fenomenul, iar studiile sunt inconcludente asupra rezultatelor constrangerii sau tolerantei in privinta subiectului.
Cu iertare sa-mi fie, eu totusi am tendinta sa cred ca firea preponderent poligama a barbatului „vanator” nu trebuie incurajata de „casta” amantelor care – desi nu o recunosc intotdeauna – tot ceea ce-si doresc este sa devina sotii. Lipsa lor de empatie cu sotia inselata si falsa lor credinta ca „lor nu li se poate intampla” incurajeaza acest comportament al barbatului. Este clar ca barbatul casatorit nu ar „comite-o” daca nu ar avea cu cine…
Bottom line: numai respectand relatiile altora ne putem astepta ca si altii sa ne respecte relatia, iar „hoata care l-a furat pe barbat” trebuie sa fie constienta ca „barbatul furat” nu va avea nicio mustrare de constiinta sa o parasesca si pe ea pentru o alta „hoata”, care pare mai potrivita ciclului sau de viata…
Ar mai fi multe de spus, dar ma rezum a mai aduga un alt motiv pt care barbatii tind spre infidelitate, un motiv dureros pentru orice mama care viseaza sa-si cresca puiul intr-un mediu protejat (familia intacta), si anume FUGA de RESPONSABILITATE, responsabilitate care este o reala amenintare pentru barbatul comod, egoist, obisnuit sa fie in centrul atentiei. In aceste conditii, DECIZIA mamei de a pune capat unei casatorii „patate” de infidelitatea prelungita nu este una LIBERA, ci una conditionata de o multime de factori care includ in primul rand binele copilului, respectarea dorintei barbatului care a incetat, probabil, sa o iubeasca si propriile ei nevoi si aspiratii. Spre deosebire de ea, el va lua decizii mult mai liber, nefiind profund legat sentimental de copilul sau si crezand (si chiar reusind) ca trecutul se sterge si toata viata poate fi un brand new start. Dupa ei, potopul… Trist.
Draga Silvia, as avea si eu cate ceva de spus, cu voia ta.
Dupa orice insala, potopul.
In primul rand, nici toti barbatii si nici toate femeile nu au invatat sa spuna „nu”. Atunci cand se iveste ocazia de a te distra, aparent fara consecinte, aproape toata lumea este incantata de idee.
Apoi, intr-adevar, barbatii tin sa fuga de responsabilitati, insa nici femeile nu fac mare lucru in acest sens. De exemplu, am avut “nesansa” sa am in terapie cupluri in care barbatii se simteau folositi. Totul a fost minunat, pana in clipa in care a aparut un copil. Atunci, toata atentia ei s-a indreptat asupra micutului, in timp ce el, barbatul gratie caruia exista puiul de om, este “uitat”. Stiu ca este dificil sa fii femeie si sa le faci pe toate, insa am constatat ca, mai ales in cultura noastra, femeile tind sa creada ca au mai multe responsabilitati decat li se cuvin in fapt, motiv pentru care devin mame, neveste, angajate, bucatarese, menajere… si mai putin femei. Tocmai de aceea cred ca fiecare dintre parteneri are indatoririle lui si nu ramane totul pe umerii lui sau ai ei.
Dincolo de asta, Consuela a scris despre barbatii care tradeaza, insa, haideti sa recunoastem, nici cu femeile nu sta situatia mult diferit. Cel putin in ultima perioada, a crescut numarul femeilor adultere.
Revenind la responsabilitate, barbatii pe care ii criticam acum sunt niste fosti copii crescuti si educati tot de niste femei, ca si noi. Oare acestea nu au partea lor de vina? Oare nu ar trebui sa facem noi o schimbare la capsorul nostrum ca si ei sa fie altfel?
Si, ca sa finalizez, ai dreptate, Silvia, el nu ar omite-o daca nu ar avea cu cine, dar nici ea, amanta, nu ar avea cu cine daca el ar invata sa spuna “nu”.
Nu pot sa tac, pentru ca teoria scrisa aici este putin unilaterala. Multe se intampla intr-un cuplu, si din dorinta de a nu rani, taci.
Si apoi sunt acele glume, cea mai elocventa cea cu aspirina
(-Draga ti-am adus o Aspirina si un pahar cu apa!
-Dar nu ma doare capul!!!
-Aha, te-am prins!)
Si, da, daca tot suntem aici, nici nu prea vad de ce atata gelozie. Nici alta nu primeste mai mult!!!
Nu sunt de acord cu „din dorinta de a nu rani, taci”. Daca vrei sa rezolvi o problema, vei vorbi. Daca vrei o relatie… „lasa-ma sa te las”, vei tacea.
Cu privire la cine ce primeste, se aplica o lege a compensatiei. De exemplu, pornind de la gluma ta, daca el isi doreste sex, amanta va beneficia de toate fanteziile lui, se va incarca de fiecare data cu toata energia lui sexuala, cu cat el ii va darui mai mult sex, cu atat si ea va vrea mai mult. De cealalta parte, vina ce va apasa sufletul lui, il va determina sa ajunga acasa un pic mai devreme, sa duca gunoiul la prima strigare si sa faca un efort suplimentar sa isi aminteasca numele florilor ei preferate. Astfel, eu sunt de parere ca fiecare dintre cele doua primeste „mai mult” din cate ceva, in timp ce el va fi pe zi ce trece mai epuizat incercand sa le multumeasca pe amandoua.
Frumoase luari de pozitii :)Insa, din surse vicariante, pot adauga ca nu putem generaliza comportamente de genul „De cealalta parte, vina ce va apasa sufletul lui, il va determina sa ajunga acasa un pic mai devreme, sa duca gunoiul la prima strigare si sa faca un efort suplimentar sa isi aminteasca numele florilor ei preferate.” Asemenea stari sunt specifice doar primei faze intr-o relatie extraconjugala, inca probabil neasumata. Din momentul cand relatia respectiva devine asumata si – de cele mai multe ori de „public display” – infidelul/a incepe sa-si caute false justificari si scorneste minciuni pe care spunandu-le suficient celor din jur pentru a castiga „empatie”, ajunge SA LE CREADA. Devine o realitate paralela, care tinde sa o inlocuiasca pe cealalta. Omul se discrediteaza in fata propriei sale fiinte, constient sau nu. Devine insensibil, cu o doza mai mare de egoism si nu conteneste sa o acuze(in sine/altora) pe tradata de faptul ca a …indraznit sa existe. O considera o piedica, un element nefericit din viata lui, care l-a „privat” de libertatea redobandita. Trist este ca nu mai pastreaza mai nimic din frumusetea relatiei anterioare. Pur si simplu sterge si rescrie. O automanipulare distructiva moralmente vorbind. Cu riscul de a fi acuzata de discriminare, mai mult valabil pt barbati, fiind natural construiti sa fie mai puternici si insensibili. Un subiect inepuizabil.. 🙂 De altfel am dat share pe acest link pe FB. In linkul de mai jos mai sunt cateva idei: http://www.facebook.com/#!/profile.php?id=100000600715466
Ar trebui sa plecam si de la adevarul ca suntem diferiti. Nu toate femeile au personalitati puternice, nu toate sunt in stare sa zica gata, pana aici, imi iau copiii de manuta si plec. Si daca are copii, e posibil sa sufere ei, iar asta sa o doara si mai mult. Nu ar fi mai bun un efort si o analiza a situatiei? Nu schimbam, dar putem avea o alta perspectiva. Asta poate aduce si renuntarea la comportamentul adulterin al partenerului/partenerei.
Cauzele infidelitatii si ale comportamentului de acceptare tin si de social, nu strict de propria persoana. Chiar si atractia aceasta cauzatoare de chinuri:) , care pune caracterele la incercare. Mediul si fantasmele sale patrund pe cai nebanuite si ii fac pe oameni sa traiasca nostalgii ciudate, dar cati sunt constienti de acest fapt?
Cat priveste acceptarea…
Sunt femei care spun: „as pleca si maine, dar nu am unde sa ma duc. Nu am o casa a mea, nu am bani suficienti, cand m-am casatorit nu am plecat la drum cu gandul unui divort. Nu am nimic pus deoparte” Ba mai mult, ce poate oferi societatea unei femei cu salariu mic, din care nu poate intretine 2,3 copii singura? Iata un motiv pentru care, de multe ori, femeile accepta sa fie inselate, desi nu le place.
Ce ofera societatea acelor copii? Stim prea bine ce inseamna o pensie alimentara trasa de par si platita arareori.
Cum sa indemni o femeie care nu are o conditie sociala grozava si nici studii, sa isi lase familia – asa cum e ea – doar pentru ca vrea sa fie femeie, cand ea abia reuseste sa fie mama?
Barbatul inselat are si el diverse complexe, temeri, nelinisti, poate nici el nu este un barbat puternic, decupat din filme. Si da, tace, pentru ca adesea se gandeste la singuratatea care l-ar astepta, daca ar fi hotarit si ar pleca. Cu bune si cu rele, el se simte integrat intr-o familie si asta ii aduce beneficii apreciate a fi mai importante decat o femeie fidela.
Un alt factor de care se uita este educatia. Este dificil sa lucrezi cu oameni maturi, gata formati si care au mentalitati inradacinate adanc. Prejudecati. Iata una: un barbat adevarat nu refuza!:)))
Nu intru in amanunte, insa dincolo de binele suprem si fericirea eterna, consider ca mai important este ca fiecare sa invete ceva din propria viata si experienta, astfel incat sa diminueze din neajunsuri. Orice om poate fi putin mai placut, putin mai ingrijit, putin mai atent. mai agreabil. Acest strop de „ceva” te poate face mai atractiv/a, mai interesant/a, mai dorit/a. Uneori, o experienta extrraconjugala poate aduce o sudare a familiei. Stiu o tanara care, abia dupa ce si-a inselat sotul a inteles cat de aparte este si ca doar alaturi de el este fericita.
Nu poti schimba un om, este drept, dar poate poti, macar in parte, sa il intelegi. Cand intervine intelegerea, cand sentimentele de duiosie si intelegere iau locul urii si frustrarilor de orice fel, putem constata ca acel conflict de proportii care ar fi dus la un divort, nu este decat un balon de sapun, in multe din cazuri.
cateva intrebari ajutatoare:
Ce am eu aparte si merita atentie?
Cat imi doresc de mult sa atrag?
Ce sunt dispus/a sa fac pentru o schimbare?
Cand ma inversunez, sunt sigur/a ca nu am partea mea de vina?
Pot sa iert?
Pana la urma, totul e permis atata timp cat esti sigur ca nu vei provoca suferinta celor pe care ii iubesti…” Iubeste si fa ce vrei! ” Sfantul Augustin