Mihaela: Cu masca sau fara masca?

Se spune ca fiecare este liber sa faca ce vrea, in conditiile in care nu ii deranjeaza pe cei din jur.

Din copilarie mi s-a parut foarte potrivit sa ma ghidez dupa zicala „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face” si a functionat de minune pentru mine.

De multe ori, am avut de pierdut din cauza atitudinii mele considerate caustica, prea directa, fara linguseli si pupat dosuri (sau cum se spune mai elegant, diplomatie).

Ca sa ma intelegeti, am inregistrat pierderi nesemnificative pentru mine, de ordin material (gen functie, avantaje financiare si mult laudata „pozitie sociala”), lucruri pe care trebuie sa recunosc ca nu le pretuiesc, asa ca de ce sa ma incarc cu ele si cu idei complet nefolositoare si inutile?

Dar, in schimb, am castigat respectul si aprecierea persoanelor care, in prima instanta, m-au admonestat pentru acest comportament (si parca orgoliul meu, care exista undeva, ingropat adanc, a fost usor gadilat cand am primit confirmarea ca poate exista apreciere din partea concurentei si a celor care au pareri si opinii diferite de ale mele).

Ma bucur de cea care am devenit azi, dupa ce am avut parte de suisuri si coborasuri care m-au facut sa apreciez tot si pe toate la justa lor valoare.

Minunatul dat al vietii pe care l-am primit, m-a facut sa-mi promit mie si Lui Dumnezeu ca voi incerca sa il valorific la maxim, cu zambetul pe buze.

Exista un principiu care spune ca fiecare om are trei masti conform carora se comporta in functie de:

• ceea ce este cu adevarat persoana;
• ceea ce se asteapta de la ea;
• ceea ce doreste ea sa para in ochii celorlalti.

In relatiile cu toate fiintele din jur este firesc si foarte placut sa oferi iubire cu zambetul pe buze sau o vorba care sa mangaie sufletul. Am citit, in urma cu mai bine de zece ani, ca sunt persoane care vorbesc cu plantele si florile din apartament, ca se comporta cu animalele din ograda sau cu cele de companie ca si cand ar avea in fata niste copii. Si mi s-a parut o dovada franca de iubire, fara prejudecati si mai ales fara urme de ipocrizie, care, de multe ori, se strecoara in mintea noastra din comoditate sau din cauza falsului confort pe care il ofera, in aparenta, devenind pentru unele persoane o a doua natura – masca de protectie pe care o poarta si careia i s-au conferit puteri magice, dar ca orice magie, de proasta calitate (adica pe romaneste „minciuna are picioare scurte”, adevarata fata se arata mai devreme sau mai tarziu).

Este adevarat ca nu exista om care sa nu fi spus o minciuna (macar prin omisiune), sa nu fi incercat sa joace teatru sau sa incerce sa fie „altfel” decat este cu adevarat pentru a evada din „cotidianul sufocant” cum spun unii.

Ca exemplu, am sa va ofer, pe scurt, o fila din viata unui barbat care a trecut pragul cabinetului nostru de psihoterapie, istorioara pentru care am primit binecuvantarea sa o impartasesc celor ce pot sa-si deschida ochii sufletului pentru a nu trece prin intamplarile cu care s-a confruntat mult timp persoana care a avut curajul sa caute indrumare la noi, la cabinet.

Domnul in cauza a lucrat multi ani intr-o companie unde era necesar sa respecte „politica firmei” si sa nu-si exprime gandurile, opiniile si trairile personale. Asa cum singur a concluzionat, devenise un „robotel” cu „setarile” de rigoare (numite sarcini de serviciu ce trebuia sa fie indeplinite). La orice abatere sau „virusare” (problemele familiale fiind considerate un factor generator de probleme), urmau constrangerile manifestate prin lipsa proiectelor si alte metode care sa-l faca sa-si dea seama ca a „deviat” de la traseul marcat de sef. A invatat, urmarindu-si colegii si comportamentul acestora aflati, la un moment dat, in situatii similare cu ale lui, ca cel mai bine este sa se poarte in functie de cum bate vantul – pe principiul „clientul are intotdeauna dreptate” si seful este autoritatea suprema si oricat de aberante ar fi ideile pe care le are, sunt considerate geniale. S-a complacut in aceasta situatie destul timp, a fost mereu constient ca poarta o masca a ipocriziei, isi facea „mea culpa”, dar mergea mai departe din teama de a nu fi respins si devalorizat de superiori. Va mentionez ca este vorba despre un om care oricand putea sa-si schimbe locul de munca, nu avea teama ca v-a fi concediat si ca va muri de foame impreuna cu familia daca… face ceva contra vantului (pardon de expresie). A reusit sa mearga pe acest drum, devenind aproape „angajatul ideal”, conform politicii companiei, primind mult ravnitele laude si aprecieri dupa care a tanjit atata timp, DAR parca tot simtea ca ii lipseste ceva…

Declicul a venit din partea inocentei (fetita sa de patru ani), care, intr-o dimineata, cand tata o conducea la gradi, copila i-a pus o intrebare dezarmanta, asa cum fac cei mici parca instinctual: „Tati, diseara o sa fii tot asa de „FARA VLAGA” ca Brick (catelul familiei) sau o sa ai timp sa ne plimbam in parc?”.

Uimit peste masura de expresia pe care a folosit-o micuta lui, „fara vlaga”, barbatul a intrebat unde a auzit-o, iar copila i-a povestit atunci cum bunica ei i-a spus ca Brick, din cauza varstei sale inaintate (17 ani), nu mai are acum chef de joaca, sa alerge dupa minge si sa fie plin de voiosie pentru ca „e batran si fara vlaga”.

Fetita a facut o asociere inteligenta intre starea fizica a cainelui si starea psihica pe care o avea tatal ei cand se intorcea acasa de la serviciu („fara vlaga”).

Asa ca domnul in cauza s-a gandit serios ca are o problema, pe care trebuie sa o rezolve. A facut schimbarea locului munca, in timp a devenit „mai vesel”, diagnostic pus de cea mica, doctorul de suflet cum o alinta tatal mandru.

Cu cat ne trezim mai repede din cosmarul in care de multe ori ne implicam de bunavoie, in speranta ca ne vom obisnui, amagindu-ne cu beneficiile false pe care le poate aduce o viata traita cu o masca pe fata, cu atat mai repede redevenim noi, cei onesti, liberi si plini de iubirea pe care o simtim, pe care o putem oferi si ne putem bucura deopotriva cand o primim.

Ce schimb minunat! Nu-i asa? Sa oferi si sa primesti iubire!

Ce rost mai au mastile cand cel mai placut este sa fim noi cu adevarat?!

Sa folosim timpul pe care il avem de trait in acesta viata minunata in armonie alaturi de cei dragi, fiind onesti si liberi sa spunem mereu ce avem pe suflet.

Asa ca… Dezbracarea de goliciune, Bucurati-va de viata si Pretuiti fiecare moment alaturi de cei pe care ii iubiti!

Cu drag,

Psih. Mihaela Constantinescu