Denisa: Cu masca sau fara masca? sau Ce ne bucura sufletul? (II)

In urma cu doua zile, Mihaela, colega mea, v-a bucurat cu imagini de natura care va pot incarca oricand bateriile. Eu, mare iubitoare de natura, sunt unul dintre oamenii care profita din plin de fiecare dintre randurile scrise de ea. Insa acum mi se pare ca este randul meu sa va spun cate ceva despe mine, mai ales ca am primit intrebari mai mult sau mai putin directe in acest sens de la persoanele care mi-au scris.

Acum vreo doua saptamani, la un curs la care am participat, ni s-a cerut sa facem o lista lucrurile care ne plac si lucrurile care nu ne plac. Voi profita de acea experienta ca sa va spun cum sunt eu.

Lucruri care imi incarca bateriile (fara o ordine anume):

• rosul – exprima vitalitate, plinatate, sangele ce ne da viata, pasiune, sexualitate, expansivitate, agresivitate, feminitate, autonomie, competitivitate, entuziasm;
• armonia – capacitatea de a fi in deplina armonie cu tine insuti si abia dupa aceea cu ceilalti mi se pare foarte importanta;
• natura cu pasari, adiere de vant si apa curgatoare – mi se pare locul care te imbie sa simti pamantul sub picioare desculte, descarcand in negrul pamantului toate nemultumirile si neimplinirile si incarcandu-te de tot ce iti ofera acest peisaj de vis;
• amintirile – si mai placute, si mai putin placute, acestea au functia de a nu-mi permite sa uit ca am trait; acestea m-au facut mai rabdatoare, mai calma, mai calda, mai intelegatoare si, de ce nu, mai inteleapta;
• comunicarea – doua persoane care isi vorbesc pentru mine semnifica doi oameni care sunt dispusi sa se impartaseasca unul pe celalalt cu gandurile, opiniile si simtirile fiecaruia, iar in cazul in care cei doi au o disputa, comunicarea ma face sa cred ca amandoi au disponibilitatea de a ajunge la un consens;
• lectura – pot trai fara multe lucruri, dar nu renunt la carte (desi, recunosc, in ultima perioada nu m-am delectat decat cu titluri de specialitate si nu cu beletristica);
• vinul rosu si rece in pahare de cristal – alaturi de barbatul iubit sau pur si simplu singura intr-un moment in care vreau sa ma relaxez, melodia susurata de cristal este atat de imbietoare…
• caii – daca exista ceva ce exprima libertate deplina acel ceva este un cal (ca sa nu spun o herghelie :)) care-si leagana coama in vant bucurandu-se de ceea ce poate face el, desi urmeaza sa revina sub hamul stapanului pe care sa-l incante cu bucuriile care umplu, mai intai, sufletul animalului;
• onestitatea – oricat de dureroasa,  aceasta este, in opinia mea, modalitatea cea mai dura si cea mai curajoasa de a spune cuiva „iti sunt alaturi”; in acelasi timp, daca vrei sa-ti dea cineva o veste proasta „cu manusi”, nu iti recomand sa apelezi la mine;
• mirosul de tei – pot imparti orice colt de natura cu oricine, chiar cu mai multe persoane, dar atunci cand este vorba  despre mirosul de tei (si ma refer aici la cel autentic, constatat sub arborele corespunzator), am nevoie de cateva clipe bune doar pentru mine, in care sa ma bucur olfactiv cu egoism de ceea ce imi umple mintea;
• lalelele – indiferent de culoare, preferabil cele de gradina, nu cele de import; desi nu miros imbatator, mi se par cele mai suave si festive dintre toate florile;
• copiii – daca exista ceva pentru care sa merite sa iti dai viata fara sa cracnesti, aceia sunt copiii; daca exista ceva pentru care sa merite sa iti faci rabdarea de elastic sa raspunzi la toate de ce-urile si sa sustii ganduri spuse cu jumatate de gura, aceia sunt copiii; si uite-asa se naste intrebarea: „de ce prefer, totusi, sa lucrez cu adolescenti si adulti si nu cu copii daca tot imi plac atat de mult?”. Raspunsul este foarte simplu – pentru ca ei sa traiasca intr-un mediu armonios si sa se dezvolte corespunzator este nevoie ca adolescentii (viitori parinti) si adultii (deja parinti sau care isi doresc copii) sa fie in armonie cu ei insisi;
• mirosul portocalelor de Craciun – dintr-o multitudine de amintiri frumoase legate de copilarie, nerabdarea cea mai mare era legata de Craciun; cadouri mici si mari cu ambalaje stralucitoare si fundite care ascundeau intotdeauna mari bucurii si, obligatoriu, portocale sub brad; este adevarat ca acum se gasesc portocale tot anul, insa aroma adevarata de sarbatoare nu se simte decat in preajma sarbatorilor de iarna (si nu ma refer la ornamentele care gatesc toate vitrinele incepand din noiembrie);
• Florin Piersic – daca vreti sa ascultati pe cineva povestind aventuri parca din alte epoci, cu un vocabular absolut romanesc, fara „weekend”-uri sau alte anglicisme care ne inunda urechile, atunci el este cel pe care vi-l recomand; daca Romania ar avea un copac national, acesta ar trebui sa fie piersicul; (piesa preferata: „Straini in noapte”)
• Bunul – aceasta este denumirea pe care i-o dau eu divinitatii care-mi este vesnic aproape; acest architect al lumii in care traim a avut grija sa ma scoata intotdeauna din toate relele in care am intrat ca urmare a unor decizii neinspirate, a avut grija sa nu ma simt singura niciodata si intotdeauna m-a ajutat sa nu uit ca asa cum eu primesc de la El, am datoria ca si eu sa ofer altora;
• barbatul cu care imi impart viata – desi nu-l consider jumatatea mea, intrucat cred ca fiecare dintre noi suntem intregi si avem nevoie unul de celalalt, el este acela caruia ii daruiesc si implinirile mele, dar si tristetile si le primesc, cu bucurie, pe ale lui la schimb.

Cu privire la lucrurile care nu-mi plac, acestea nu sunt atat de multe, insa foarte importante:

• minciuna – am citit cu ceva vreme in urma ca adevarul doare o singura data, in timp ce minciuna doare de fiecare daca cand ti-o amintesti si sunt perfect de acord cu aceasta afirmatie;
• ipocrizia – decat sa fac un compliment in care nu cred, mai bine tac cu gratie; daca nu vrei sa auzi ceva, nu ma intreba pe mine :);
• alcoolicii – nu cred ca acest lucru are nevoie de explicatii;
• supravietuirea – pentru mine supravietuirea inseamna mai putin decat viata; a trai inseamna a te bucura de tot ceea ce iti ofera viata, cu impliniri si suturi in fund, in timp ce a supravietui presupune, pentru mine, a-ti cenzura pana si bucuriile;
• neputinta – incapacitatea mea de a ajuta un om in nevoie imi aminteste, de fiecare data, cat de mici suntem pe acest pamant;
• greselile gramaticale – oricat de interesanta ar fi o expunere, daca „ei este… cumva” sau cineva „si-a adus aportul” mi-a pierdut atentia.

Si acum sunt de parere ca ati reusit sa aflati cate ceva despre mine, si bune si rele.

Va imbratisez cu drag si va multumesc pentru atentia acordata.

Psih. Denisa Popescu